Primul guvern unic al României a fost format la 22 ianuarie 1862, sub conducerea conservatorului Barbu Catargiu, numit în funcție de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Mandatul său a durat doar aproximativ patru luni, până la 8 iunie 1862, când a fost asasinat. A fost primul asasinat politic din istoria modernă a României, iar ancheta nu a reușit să identifice autorul.
Barbu Catargiu provenea dintr-o familie boierească din Muntenia. Părinții săi erau marele vornic Ștefan Catargiu și Stanca Văcărescu, fiica lui Barbu Văcărescu. După studiile elementare la București, a urmat din 1825 cursuri universitare la Paris, unde a studiat literele, dreptul, istoria, filosofia și economia politică. S-a întors în țară în 1834.
Numirea sa a venit după recunoașterea dublei alegeri din 1859 și a unirii depline a Principatelor. Între 1859 și 1861, Cuza a domnit cu două guverne și două Adunări, conform Convenției de la Paris din august 1858. Momentul-cheie a fost 22 noiembrie/4 decembrie 1861, când Poarta a emis Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei, care admitea unirea administrativă și politică a Principatelor. Aceasta presupunea reunirea ministerelor de la Iași și București într-un singur guvern, unirea Adunărilor elective într-una singură, suspendarea activității Comisiei Centrale de la Focșani și instituirea câte unui consiliu provincial în fiecare principat.
Ca urmare, la 22 ianuarie/3 februarie 1862, Alexandru Ioan Cuza a format primul guvern unic al țării, condus de Barbu Catargiu. Acesta a deținut și portofoliul Internelor, precum și, după caz, interimatele Finanțelor și Lucrărilor Publice. Două zile mai târziu, la 24 ianuarie/5 februarie 1862, domnitorul a proclamat solemn unirea definitivă a Principatelor, iar Bucureștiul a fost desemnat Capitală a țării. Tot atunci s-a format primul parlament unic al României, prin unirea Adunărilor Legislative ale Moldovei și Munteniei.
Guvernul Barbu Catargiu a evitat dezbaterea chestiunii rurale și a trecut la adoptarea unor măsuri de organizare a statului. În centrul preocupărilor se afla chestiunea agrară și necesitatea împroprietăririi țăranilor. Potrivit istoricului Constantin C. Giurescu, la 25 mai/6 iunie 1862 a intrat în discuția Parlamentului proiectul de lege rurală, alcătuit încă din 1860 de majoritatea conservatoare a Comisiei Centrale de la Focșani. Proiectul reprezenta expresia cea mai reacționară a raporturilor agrare dintre proprietarii de moșii și țărani. El a fost combătut energic de Mihail Kogălniceanu, susținut de primul-ministru Barbu Catargiu, iar dezbaterile au ținut mai multe ședințe.
Asasinatul a avut loc în acest context tensionat, la 8 iunie 1862. Cazul a fost închis fără ca autorul să fie descoperit. Moartea lui Barbu Catargiu a lăsat fără lider primul guvern al României unificate, într-un moment în care statul modern abia se forma. Perioada 1861-1918, de la unirea celor două principate până la sfârșitul primului război mondial, a avut o importanță deosebită pentru dezvoltarea Bucureștilor și a țării, iar evenimente precum secularizarea averilor mănăstirești, împroprietărirea țăranilor, lovitura de stat din 2 mai 1864 și abdicarea lui Cuza au avut loc tot în Capitală.