Legea salarizării nu a fost abandonată, iar discuțiile de la Palatul Cotroceni au arătat că există încă șanse ca proiectul să fie susținut în Parlament. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat luni seara, la B1TV, că în urma întâlnirii cu președintele, două dintre partidele politice și-au exprimat deschis susținerea pentru acest demers legislativ.
„Înțelegerea mea după întâlnirea de la Cotroceni de astăzi este că în această seară partidele… Deci două partide au spus că ar susține. USR și PNL. Alte două partide, unul este mai degrabă sceptic, celălalt este foarte legat de poziția sindicatelor, vorbesc de UDMR și de PSD”, a explicat Pîslaru. Potrivit ministrului, PSD și UDMR urmează să facă analize interne luni seară și marți dimineață, înaintea unei noi runde de discuții cu șeful statului.
În cadrul dezbaterilor au fost identificate două domenii sensibile, unde proiectul ridică probleme de acceptabilitate socială: Sănătatea și Educația. Ministrul a invocat rezultatele unui simulator de salarii realizat de Federația Solidaritatea Sanitară, potrivit cărora 78% dintre respondenți ar beneficia de creșteri salariale. Totodată, 58% dintre cei chestionați consideră că legea ar trebui adoptată, în timp ce aproximativ 20% se opun.
Pîslaru a precizat că nemulțumirile semnalate în cazul ambulanțierilor ar putea fi rezolvate printr-un amendament, fără a depinde de alte părți. „Nu stau la mâna nimănui. Asta este ceva ce se poate corecta dacă Ministerul Sănătății consideră că asta e politica justă”, a declarat oficialul, subliniind că soluția poate veni rapid dacă există voință politică la nivelul instituției de resort.
Declarațiile vin pe fondul unui climat politic tensionat, marcat de negocieri intense pentru formarea unui nou guvern. Consilierul onorific al președintelui Nicușor Dan, Eugen Tomac, a declarat luni seară că este „absolut convins” că șeful statului va desemna în luna septembrie o persoană pentru funcția de premier, după noi consultări cu partidele politice. Tomac a apreciat că partidele au fost preocupate prea mult de propriile interese, în detrimentul nevoilor cetățenilor.
„Până acum s-au gândit la confortul partidelor de cele mai multe ori și și-au impus condiții pentru a menține această stare de blocaj. Cred că cetățenii români au dreptul și merită să primească un răspuns rezonabil din partea actorilor politici cu privire la situația prin care trecem în clipa de față”, a afirmat Tomac la Antena 3. El s-a declarat optimist că poate fi găsită o formulă care să asigure majoritatea necesară în Parlament, menționând că toate formațiunile sunt conștiente de urgența instalării unui nou executiv.
Tomac a subliniat că economia nu poate aștepta finalizarea negocierilor politice și că România are nevoie de o rectificare bugetară, de pregătirea unui buget realist pentru 2027 și de deblocarea discuțiilor privind jaloanele critice din Planul Național de Redresare și Reziliență. Întrebat despre scenariul alegerilor anticipate, consilierul prezidențial a spus că acesta ar menține „haosul și tensiunea politică”, deși recunoaște că este o soluție constituțională. „Consider că menținerea unei stări de haos și tensiune politică prin reașezarea jocului, prin organizarea de alegeri anticipate este un scenariu care trebuie evitat”, a adăugat el.
Potrivit surselor citate, președintele Nicușor Dan urmează să discute marți cu liderii partidelor pe tema legii salarizării, într-o nouă încercare de a găsi un consens. Deocamdată, pozițiile exprimate public rămân divergente, iar vicepremierul Sorin Grindeanu a atras atenția că este aproape imposibil ca legea să fie adoptată în timp util, ceea ce lasă sub semnul întrebării calendarul și soarta proiectului.