Sociologul Gelu Duminică atrage atenția asupra modului în care copiii romi sunt expuși discriminării încă din primii ani de viață, atât în școală, cât și în societate. Într-un interviu recent, el a vorbit despre „glumele” cu țigani pe care le aud copiii și despre faptul că a fi rom vine, în percepția publică, cu un statut de subom. Duminică spune că aceste prejudecăți nu sunt inofensive, ci afectează profund modul în care copiii se percep și le limitează șansele de reușită.
Profesorul universitar pledează pentru o educație timpurie reală, cu grădinițe de calitate în comunitățile vulnerabile, și pentru o școală care să formeze cetățeni, nu doar să verifice cât de bine au memorat elevii o materie. El susține că sistemul educațional românesc pune încă prea mult accent pe memorie și conformism, iar materia, metodele de predare și formele de evaluare i se par surprinzător de asemănătoare cu cele de acum mai bine de trei decenii.
Discuția ajunge inevitabil la abandonul școlar. Duminică mută perspectiva de la ideea că un copil abandonează școala spre cea potrivit căreia, de fapt, societatea l-ar abandona prima. El vorbește despre copiii care dispar din sistem și despre nevoia de a-i privi cu responsabilitate, nu cu indiferență. În viziunea sa, educația timpurie și sprijinul real pentru familiile vulnerabile sunt esențiale pentru a preveni aceste situații.
Sociologul vorbește și despre propriile limite și despre funcțiile publice. El afirmă că nu s-ar vedea ministru al Educației și spune că funcțiile sunt trecătoare. În schimb, preferă să stea de vorbă cu oameni din comunitate, inclusiv cu părinți care se confruntă cu problemele generate de consumul de droguri al copiilor și cu femei victime ale violenței. Pentru el, astfel de întâlniri sunt mai importante decât o listă de personalități.
În registrul mai personal, Duminică vorbește despre lucrurile pe care le-a învățat de la studenții săi — răbdare, pasiune, zâmbet, provocare și o altă înțelegere a lumii. Recunoaște că nu se ia prea în serios când vine vorba despre propriile talente și spune că unul dintre ele ar putea fi chiar cântatul. La eterna alegere între manele și muzică clasică, răspunsul lui este simplu: poate dansa pe ambele.
El pune sub semnul întrebării și câteva idei foarte bine înrădăcinate despre succes. Diploma și învățătura sunt importante, spune el, dar nu garantează reușita. Nici excesul de cumințenie nu este neapărat o virtute, mai ales într-o lume în care, uneori, dacă nu ridici vocea, riști să nu fii auzit. Întrebat ce ar vrea să spună oamenii despre el după ce părăsește încăperea, răspunsul schimbă perspectiva întregului dialog: cel mai important, spune el, este ce va spune fiica sa atunci când el va părăsi lumea.
Afirmațiile sociologului vin în contextul în care discriminarea romilor rămâne o problemă actuală în România, iar șansele inegale la educație se transmit din generație în generație. Duminică subliniază că schimbarea nu poate veni doar prin politici publice, ci și prin modul în care fiecare dintre noi alege să privească și să vorbească despre ceilalți. El atrage atenția că „ne urâm între noi ca dracii”, o expresie care descrie o realitate dură a relațiilor sociale din România.