Numeroși debitori aflați în dificultate în plata datoriilor cer deschiderea insolvenței pentru a se apăra de executarea silită, potrivit Adinei Călinescu, președintele Comisiei de recuperare credite neperformante din cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB). Ea susține că băncile, în general, nu recurg la această procedură, iar inițiativa vine, de regulă, din partea companiilor și a persoanelor care nu mai pot achita creditele.
Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe organizate de News.ro, unde Adina Călinescu a explicat diferența dintre modul în care acționează debitorii și cel în care procedează instituțiile financiare. Potrivit acesteia, băncile urmăresc, în primul rând, recuperarea creditelor prin negociere cu clienții, prin restructurarea datoriilor sau prin executare silită. Deschiderea insolvenței este un instrument pe care instituțiile financiare îl folosesc rar, iar discuția despre acest subiect a apărut tocmai din observația că debitorii recurg tot mai des la el.
Întrebarea care se ridică, în acest context, este de ce debitorii aleg insolvența. Explicația oferită de președintele comisiei este că procedura oprește, cel puțin temporar, urmărirea bunurilor și demersurile de executare, iar debitorul capătă timp pentru a-și reorganiza activitatea sau pentru a negocia o soluție. În acest caz, creditorul trebuie să își înscrie creanța în procedură și să aștepte decizia instanței și a administratorului judiciar, ceea ce poate întârzia recuperarea sumelor datorate.
Declarațiile vin în contextul în care numeroase companii care au dificultăți cu achitarea datoriilor sunt tot mai atente la instrumentele legale disponibile. Pentru creditori, o procedură de insolvență înseamnă, de regulă, incertitudine și termene lungi, iar pentru debitori reprezintă o modalitate de a evita, pe termen scurt, pierderea bunurilor prin executare silită. Adina Călinescu a precizat că observația nu reprezintă o critică la adresa debitorilor, ci o constatare a modului în care aceștia folosesc procedurile existente atunci când se află sub presiunea creditorilor.
Din perspectiva procedurii, companiile care cer insolvența trebuie să demonstreze în fața instanței starea de insolvență, adică incapacitatea de a-și plăti datoriile exigibile. Ulterior, procedura poate duce fie la un plan de reorganizare, fie, dacă nu există soluție viabilă, la lichidarea activelor. Rezultatul depinde de situația fiecărui dosar în parte.
Declarațiile președintelui comisiei nu au indicat un număr exact de dosare sau un procent al cererilor de insolvență depuse de debitori, astfel că nu se pot trage concluzii cantitative pe baza acestei conferințe. Important rămâne însă mecanismul descris: o cerere de insolvență poate suspenda presiunea executării silite, dar mută discuția către o procedură colectivă, în care interesele creditorilor și ale debitorului trebuie echilibrate sub supravegherea instanței.