Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că România poate ajunge la alegeri anticipate dacă blocajul politic actual se menține, reiterând că formațiunea sa nu a luat o decizie diferită față de cea anunțată anterior, respectiv susținerea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, într-o formulă alături de USR și UDMR. Declarațiile au fost făcute la Prima News, în contextul discuțiilor privind formarea unui nou guvern.
Bolojan a explicat că, de la decizia inițială, nu au mai avut loc consultări oficiale pe această temă, ci doar discuții informale, care nu au dus la o formulă concretă în această perioadă de vară. „Deci, până nu există o altă decizie, aceasta este poziționarea noastră”, a spus liderul liberal, adăugând că poziția va fi clarificată după reluarea consultărilor și o discuție cu colegii din partid.
Întrebat dacă PNL ar putea susține în Parlament învestirea unui guvern cu miniștri PSD și apoi să treacă în opoziție, Bolojan a răspuns negativ, precizând că o astfel de variantă nu a fost luată în calcul și nici discutată în interiorul partidului. El a invocat comportamentul PSD la Legea salarizării, afirmând că social-democrații „l-au mințit pe președinte” și au promis lucruri pe care ulterior le-au retras. „Care sunt garanțiile că odată ajuns și în guvernare își vor schimba comportamentul? Nici o garanție”, a subliniat Bolojan.
Liderul PNL a atras atenția că, dacă situația de blocaj va continua, soluția prevăzută de Constituție și folosită în toate sistemele democratice este organizarea de alegeri anticipate. Deși s-a declarat rezervat în privința probabilității ca acestea să aibă loc în perioada următoare, Bolojan a afirmat că nu există altă cale decât ajungerea la o astfel de situație, dacă partidele nu găsesc o formulă de guvernare.
Amintim că PNL a anunțat anterior că nu va participa la un guvern cu PSD, iar varianta susținută de liberali este una alături de USR și UDMR, cu Siegfried Mureșan propus pentru funcția de premier. Discuțiile privind formarea unei noi majorități au loc pe fondul negocierilor politice din această vară, fără ca până în prezent să fi fost anunțat un acord concret între formațiuni.