Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat că Siegfried Mureșan, premierul desemnat al României, este un om «foarte competent și respectat» la nivel european, deși cei doi se află în zone politice diferite. Într-o postare pe Facebook, Ștefănuță a scris că îl cunoaște pe Mureșan de la 18 ani și că acesta a fost «un vârf al generației mele».
«Nu suntem de acord pe multe teme politice, el este un om de dreapta. Dar putem mereu ajunge la un compromis», a afirmat Ștefănuță, subliniind că dialogul politic rămâne posibil dincolo de diferențele ideologice. El a adăugat că România ar avea o politică mai bună dacă ar avea de ales dintre astfel de oameni, atât pe dreapta, cât și pe stânga. «În politică omul sfințește locul, nu partidul, nu ideologia, ci omul pur și simplu și valorile sale», a transmis europarlamentarul.
În aceeași postare, Nicu Ștefănuță a făcut o referire directă la modul în care ar trebui să acționeze viitorul prim-ministru. «Un prim ministru inteligent s-ar întoarce mai ales spre oameni, sursa adevărată a puterii, nu doar partide cu șefii lor ciubucari», a scris el. Potrivit lui Ștefănuță, România «ar fi mai bine ca țară» dacă ar avea «mai mulți oameni de calitate la vârful, dar și baza partidelor».
Europarlamentarul a răspuns și unor comentarii pe criterii etnice, fără a preciza exact la ce mesaje se referă. «Cât despre cei ce fac comentarii etnice, pentru ei nu am decât un comentariu: țara noastră nu e făcută doar din români verzi, ci din multe naționalități, maghiari, sași, romi, lipoveni, evrei, musulmani și mulți alții. Și ei au fix la fel același drept la respect ca orice Popescu», a declarat Ștefănuță.
Declarațiile vin în contextul în care președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, în urma consultărilor cu partidele parlamentare. Mureșan este susținut de PNL, USR și UDMR, însă cele trei formațiuni nu dispun singure de o majoritate parlamentară. Vineri, Mureșan a anunțat că începe redactarea programului de guvernare împreună cu experții celor trei partide.
Președintele Nicușor Dan a declarat că l-a ales pe Mureșan deoarece este candidatul care, în urma consultărilor, are în acest moment cele mai multe voturi în spate, recunoscând însă că nu există încă o majoritate parlamentară conturată. Șeful statului a anunțat că va semna decretul de desemnare sâmbătă, urmând ca acesta să fie publicat luni în Monitorul Oficial.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat că pornește cu sprijinul a 169 de parlamentari, dar are nevoie de încă 64 de voturi pentru ca viitorul guvern să treacă de Parlament. El va discuta mai întâi cu PNL, USR și UDMR, apoi cu reprezentanții minorităților naționale și cu PSD. Mureșan exclude negocierile cu AUR și spune că nu își va modifica programul de guvernare pentru a obține voturile formațiunii.
«Pornim în momentul de față de la 169 de voturi. Acesta este numărul de parlamentari pe care Partidul Național Liberal, USR și UDMR îl au în momentul de față», a declarat Mureșan. Pentru învestirea Guvernului sunt necesare cel puțin 233 de voturi. Premierul desemnat a anunțat că principalele măsuri din programul de guvernare vor fi prezentate la începutul săptămânii viitoare.
Mureșan a explicat că discuțiile vor începe cu grupurile parlamentare ale celor trei partide care îl susțin, urmând ca ulterior să se întâlnească și cu parlamentarii minorităților naționale. «Discuția trebuie întotdeauna să pornească de la ceea ce vom propune pentru România. Mi se pare firesc să merg să prezint întâi ideile grupurilor parlamentare ale celor trei partide care mă susțin», a spus el. Următorul pas va fi o discuție cu PSD, partid fără ale cărui voturi formarea unei majorități rămâne dificilă.
«După aceea va veni momentul adevărului pentru PSD. PSD va trebui să aleagă dacă susține un guvern proeuropean sau dacă își consolidează parteneriatul cu AUR», a afirmat premierul desemnat. Mureșan a adăugat că este dispus să aibă «o discuție francă, deschisă» cu social-democrații și să le prezinte programul viitorului guvern. Întrebat dacă va merge și la grupul parlamentar AUR, Siegfried Mureșan a răspuns categoric: «Nu voi merge la sediul sau la grupul AUR.» El a precizat că toate discuțiile purtate în calitate de premier desemnat vor fi oficiale și că nu va modifica programul de guvernare pentru a obține sprijinul formațiunii conduse de George Simion.