Trei cazuri de violență în școli, petrecute în doar câteva zile, au readus în România o întrebare la fel de prezentă și în alte țări europene: ce îi poate împinge pe copii să-și rănească profesorii sau colegii și unde pot interveni adulții înainte ca lucrurile să ajungă atât de departe. Potrivit psihoterapeutului Vasile Doru Marineanu, suferința ascunsă, sentimentul de nedreptate, nevoia de a fi acceptat și atracția pentru personaje care transformă violența într-o sursă de popularitate pot contribui la un asemenea parcurs. Niciuna dintre aceste vulnerabilități nu înseamnă însă, singură, că un adolescent va deveni violent.
Primul caz a avut loc la Bistrița, pe 19 octombrie, când un elev de 13 ani a atacat cu un cuțit o profesoară și colegi de școală. Atacul ar fi fost premeditat, iar motivația, rasială: băiatul ar fi urmărit un elev pe care îl considera indian din cauza culorii pielii, deși între cei doi nu ar fi existat conflicte anterioare. În locul unde se pregătise pentru atac au fost găsite mesaje și simboluri de extremă dreaptă. Adolescentul a fost internat la psihiatrie. Tot pe 19 octombrie, la Târgoviște, un elev de 14 ani a fost bătut și amenințat cu moartea de un coleg de 15 ani. Polițiștii au constatat existența unui pericol iminent pentru victimă și au emis un ordin de protecție. Pe 22 octombrie, la Pitești, un adolescent de 15 ani și-a atacat un coleg cu o macetă și a rănit un al doilea. Potrivit surselor citate, băiatul ar fi fost umilit și agresat de colegi, inclusiv prin modificarea fotografiilor sale cu ajutorul inteligenței artificiale. A fost reținut și apoi plasat în arest la domiciliu.
Cazurile au împrejurări diferite, iar anchetele trebuie să stabilească motivele și responsabilitățile fiecăruia. Toate au însă un punct comun: copii vulnerabili care au făcut pasul spre violență. După atacul de la Bistrița, familia și colegii au descris un copil liniștit, cu rezultate bune la învățătură. Bunicul a susținut că adolescentul fusese victima bullying-ului, iar colegii au relatat că acesta ar fi făcut amenințări pe care nu le luaseră în serios. Marineanu observă că în majoritatea cazurilor de violență cu implicare a tinerilor se aud aceleași lucruri: era un copil bun, liniștit, nu ne așteptam. Ceea ce ridică o problemă: cât de bine cunoaștem ceea ce trăiește un copil dincolo de note și de comportamentul observat la clasă.
Psihologul explică faptul că suferința psihologică poate exista și la persoanele care par să se descurce bine. Majoritatea celor care suferă nu devin violenți, iar umilirea nu transformă automat o victimă în agresor. Lipsa sprijinului poate însă lăsa loc unor modele care prezintă agresiunea drept o soluție. Un mecanism descris de Marineanu este căutarea semnificației: nevoia de a conta pentru cineva, de a fi recunoscut și de a avea un loc în lume. Această nevoie capătă amploare atunci când tânărul își pierde statutul, când simte o pierdere, inclusiv materială, sau când se consideră nedreptățit. Atunci, spune psihologul, trăsătura devine un declanșator pentru un eventual comportament violent. Cuvântul esențial este „eventual”: vorbim despre vulnerabilități care pot fi exploatate, nu despre un traseu inevitabil. Contează ce urmează, adică cine ascultă copilul, ce sprijin primește și ce răspunsuri găsește pentru suferința sa.
Marineanu avertizează asupra situației în care adolescentul nu are cui să-i vorbească. Atunci, explică el, va apărea cineva care să-i spună o poveste în care să se regăsească și care să-i ofere o modalitate de a-și compensa suferința. Dacă acea persoană sau grupul oferă siguranță și apartenență, întrebarea devine cu ce cost, pentru că ar putea cere ceva în schimb. Mediul online amplifică acest risc. Rețelele sociale oferă acces la mult mai multe personaje și comunități, inclusiv la unele care admiră agresorii și recompensează comportamentele violente. Un adolescent poate găsi acolo ceea ce simte că îi lipsește: statut, atenție și acceptare. Anonimatul perceput, prin avatare și pseudonime, reduce inhibițiile și permite încurajări pe care, într-o relație față în față, persoana nu le-ar face. Psihologul descrie un fel de întărire prin recompensă, în care tinerii sunt apreciați de grupul din care fac parte pentru comportamentele respective.
Concluzia psihologului este că prevenția pornește de la atenția adulților la semnale: schimbări de comportament, izolare, amenințări rostite fără a fi luate în serios și expresii de umilință sau de nedreptate. Cazurile recente arată că aceste semnale pot exista chiar și atunci când copilul pare liniștit și cu note bune. Pentru specialiști, miza este ca școala și familia să nu trateze aceste semne ca pe simple excentricități, ci să intervină din timp, cu sprijin psihologic și cu măsuri de protecție, acolo unde există un pericol iminent.