Dezinformarea despre vaccinuri nu se oprește la frontiere: informațiile false circulă între persoane din țări diferite care rămân conectate prin familie, prieteni și rețele sociale. Această concluzie a fost prezentată de Heidi Larson, profesoară la London School of Hygiene & Tropical Medicine și fondatoarea Vaccine Confidence Project, în cadrul unui seminar cu presa europeană desfășurat la Amsterdam.
Potrivit cercetătoarei, una dintre cele mai mari provocări pentru autoritățile sanitare este faptul că mesajele false ajung între comunități care consumă aceleași surse de informare și comunică permanent între ele. Fenomenul este deosebit de relevant pentru diaspora, care păstrează legături strânse cu țara de origine. În acest context, în sesiunea de întrebări și răspunsuri, un jurnalist Mediafax a ridicat problema românilor din străinătate, care pot fi expuși informațiilor și dezinformărilor provenite din România, chiar după ani de trai în alte state. Întrebarea a vizat responsabilitatea autorităților din țările de origine și posibilitatea unei cooperări cu instituțiile sanitare din statele gazdă.
Heidi Larson a explicat că problema este mai complexă decât simpla transmitere a informației dintr-o țară în alta. Uneori dezinformarea pornește din țara de origine și ajunge în diaspora, alteori mesajele false apar în comunitățile din străinătate și sunt transmise ulterior familiilor din țara natală. Cercetătoarea a dat exemplul unei persoane stabilite în Statele Unite care trimite informații despre vaccinuri rudelor din țara de origine. Asemenea mesaje pot câștiga credibilitate prin relația personală de încredere, indiferent dacă informațiile sunt corecte sau false. „Sentimentele pozitive și negative pot traversa granițele în orice direcție”, a spus Larson.
Experta a subliniat că autoritățile din țările de origine nu ar trebui să considere informarea diasporei responsabilitatea exclusivă a statelor gazdă. „Țara gazdă, țara de origine, precum și alte țări, dar în special țara de origine, ar trebui să se implice și să comunice prin aceste rețele”, a declarat Larson, răspunzând întrebării Mediafax.
Larson a arătat că autoritățile trebuie să înțeleagă mai bine sursele pe care oamenii le consideră credibile. În multe comunități, mesajele venite de la rude, prieteni sau persoane cunoscute au mai multă influență decât informațiile transmise de instituțiile publice. Din acest motiv, o campanie națională de comunicare destinată exclusiv populației din interiorul granițelor poate fi insuficientă. Cercetătoarea a recomandat monitorizarea continuă a discuțiilor publice de pe rețelele sociale, inclusiv în limbile vorbite de comunitățile din diaspora, pentru identificarea din timp a informațiilor false sau a îngrijorărilor care încep să se răspândească. Potrivit ei, mesajele înșelătoare pot deveni virale într-un interval scurt, iar reacțiile întârziate riscă să fie mai puțin eficiente.
În prezentarea sa, Larson a dat și exemple din Europa. Unul dintre cazuri privește comunitățile somaleze din Suedia, Regatul Unit și Statele Unite, în care s-au răspândit temeri privind o presupusă legătură între vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR) și autism. Un alt exemplu se referă la comunitățile poloneze din străinătate, unde controverse privind vaccinarea au circulat între țara de origine și diaspora, iar îndoielile au fost transmise prin legăturile familiale și comunitare, influențând inclusiv persoane care acceptaseră anterior recomandările medicale.
Problema a fost abordată separat, în același seminar, și de Alexandra Păcurariu, specialistă română în farmacoepidemiologie la Agenția Europeană a Medicamentului. Ea a explicat că una dintre cele mai persistente teorii false despre vaccinare este presupusa legătură dintre vaccinuri și autism. Teoria a apărut în 1998, odată cu publicarea unui articol științific care sugera o asociere între vaccinul ROR și autism. Studiul, realizat pe 12 copii, a fost ulterior retras din literatura științifică după identificarea unor probleme grave privind metodologia și corectitudinea datelor. Totuși, afirmațiile au continuat să circule timp de aproape trei decenii. Păcurariu a descris mitul drept un „zombi care nu moare”, care continuă să se reinventeze.