Universitatea Craiova a intervenit public în apărarea mijlocașului Ștefan Baiaram, după ce acesta a fost huiduit și fluierat de propriii suporteri pe tot parcursul meciului tur cu Ararat Armenia. Clubul din Bănie a transmis o scrisoare-manifest în care le reproșează fanilor modul în care l-au tratat pe fotbalistul de 23 de ani, format în propria academie, și le-a cerut să-și amintească de contribuția sa la performanțele recente ale echipei.
Reacția clubului vine într-un moment tensionat pentru olteni, care se pregătesc de returul cu Ararat Armenia, programat joi seară. Universitatea Craiova este singura formație românească rămasă în competițiile europene, iar oficialii au cerut unitate în jurul echipei înaintea acestei partide decisive. În mesajul adresat suporterilor, clubul a făcut apel la memorie afectivă, amintind că Baiaram a fost fluierat și înjurat și în trecut, la fel ca alți jucători importanți precum Mitriță, Ivan și David Matei, care ulterior au adus rezultate și trofee la Craiova.
Pavel Badea, oficialul Universității Craiova, a avut un discurs echilibrat în cazul lui Baiaram, făcând o distincție clară între criticile legate de forma actuală a jucătorului și meritele sale pentru performanțele obținute de club. „Baiaram este un jucător oltean, unul care a fost crescut și care a făcut ce trebuia pentru Universitatea Craiova. E greu să formezi jucători și nu avem dreptul să distrugem unul de-al nostru. Va fi greu să găsești un alt Baiaram care să facă ceea ce a făcut actualul Baiaram, în sensul că, una peste alta, a luat campionatul, cupa, supercupa, el fiind la baza echipei care a reușit această performanță. Nu trebuie să uităm atât de rapid ce a reușit pentru noi“, a declarat Badea.
Oficialul craiovean a vorbit și despre problemele mai largi ale echipei, care traversează o perioadă dificilă, cu rezultate slabe în startul de campionat. Badea a cerut mai multă responsabilitate din partea jucătorilor și a antrenorului Filipe Coelho, subliniind că nu mai este momentul pentru explicații și alibiuri. „Trebuie să schimbăm începuturile de meci, fazele fixe și să nu mai căutăm alibiuri și să câștigăm meciurile pe teren. E clar că, atunci când pierzi, principalul vinovat este antrenorul. Va trebui să găsească rezolvarea problemelor enumerate înainte și să câștigăm acest meci“, a adăugat el.
Un alt subiect sensibil rămâne refuzul celor de la Voluntari de a amâna partida de duminică, programată înaintea returului din Armenia. Badea a criticat această decizie, considerând că ar fi trebuit să primeze înțelegerea, mai ales că Universitatea Craiova este singura echipă românească rămasă în cupele europene. „Să te prezinți la returul din Armenia cu jucători care au încă un meci în plus, în condiții de temperatură excesivă, nu e bine absolut deloc. Nu știu de ce nu au vrut să amâne cei de la Voluntari și nu mă interesează. Până la urmă, indiferent de motiv, trebuia să primeze înțelegerea“, a spus oficialul craiovean.
În ciuda tensiunilor, Badea rămâne încrezător în valoarea echipei și consideră că Universitatea are forța necesară să treacă de Ararat, cu condiția să ridice nivelul prestației față de meciul tur. „Ararat are o echipă bine structurată pe compartimente, extrem de bine disciplinată din punct de vedere tehnic și care ne-a pus în dificultate prin modul de abordare a jocului. Cred că Universitatea va trebui să arate mult mai mult decât în meciul tur, să joace la valoarea ei și nu vor exista motive care să ne facă să credem că nu vom câștiga“, a concluzionat Pavel Badea.